Cum am început să construiesc o casă și am ajuns să construiesc software.

Cum am început să construiesc o casă și am ajuns să construiesc software. O poveste despre dragoste, lemn și aur lichid.

I. Visul: O casă din cărămidă și omul care arăta de parcă construia castele în Spania

Visam la o casă clasică din cărămidă și mortar, solidă și onestă, ca a bunicilor mei. Ca să îmi aduc visul la viață, l-am angajat pe Arhitectul. Nu era orice arhitect. Era o viziune de om, pe la 35 de ani, care a sosit pe o motocicletă care tocea mai tare decât ambiția mea. Avea aerul unui Antonio Banderas tânăr, dacă Banderas ar fi decis să părăsească Hollywood-ul pentru urbanism în orașul nostru provincial.

La prima întâlnire, nu a băut doar apă. A băut apă cu adevărați fulgi de aur în ea. Și jur, nu exagerez. Și asta a băut. A stat acolo, în viitorul meu living care era încă un câmp, sorbind bling hidrologic, în timp ce eu vorbeam despre virtuțile practice ale pereților din cărămidă dublă.

II. Schimbarea realității: De la zidărie la cadre din lemn, cu o mișcare a mâinii cu fulgi de aur

I-am spus: „Vreau zidărie. Groasă, termică, de încredere. Genul de pereți prin care nu-ți auzi soacra.”

A făcut o înghițitură grațioasă, minusculii fulgi de aur prinzând soarele. „Ei bine... nu se poate,” a spus, cu finalitatea senină a unui om al cărui păr e perpetuu perfect. „Estetica, fluxul... cere cadre din lemn. Doar lemnul poate atinge această poezie.”

L-am privit, pe el, motocicleta lui și apa lui fancy, apoi pe propriile mele mâini bătătorite care construiseră un șopron. „Bine,” m-am gândit, ego-ul meu DIY ușor flatat. „Cadre din lemn să fie. Am construit o casă în copac. Cât de greu poate fi o casă întreagă?”

III. „Proiectul”: O schiță pe șervețel la preț de castel

A venit ziua să primesc proiectul. Mă așteptam la un tom de desene tehnice, calcule structurale, liste detaliate de materiale—biblia viitoarei mele case.

Ce mi-a întins era un dosar de minimalism profund. Prima pagină declara, elegant: STRUCTURĂ CADRE DIN LEMN. Celelalte pagini erau... curate. În afară de o singură, solitară schemă. Avea detaliul și adâncimea tehnică a unei schițe făcute pe un șervețel după două espresso-uri.

„Și... cu asta merg la un constructor?” am întrebat, uimit.
„Exact,” a dat el din cap, expresia sugerând că tocmai mi-a oferit echivalentul arhitectural al Celor Zece Porunci. „Constructorul va crea planurile tehnice propriu-zise într-un program CAD. Viziunea mea este sămânța.”

Am fost fără cuvinte. Plătisem o mică avere pentru o „sămânță” și o demonstrație cu apă cu fulgi de aur. Îl angajasem pe Antonio Banderas, iar el îmi vânduse o metaforă.

IV. Iadul DIY: Anul în care am încercat să învăț program CAD complex (Spoiler: A fost o tragedie)

Confruntat cu golul „proiectului” meu, am deschis programul CAD. Cercul ăla roșu enervant a devenit dușmanul meu. Am încercat să desenez un perete simplu. Cumva am creat un coșmar ne-euclidian care l-ar fi amețit pe H.P. Lovecraft. Găsirea butonului „anulare” părea o teză de doctorat.

„Un an,” am șoptit ecranului, visele mele despre o casă simplă făcând praf. „O să-mi ia un an să învăț să desenez un dreptunghi care să nu arate ca un cartof trist.”

Și apoi, într-o clipă de furie pură, nealterată, s-a născut ideea. Era clară, era frumoasă, era răzbunătoare: „Ce dacă... nu învăț acest software antic, ostil utilizatorului? Ce dacă îmi construiesc PROPRIUL? Un software care știe că construiești o CASĂ, nu o navă spațială sau o sculptură abstractă?”

V. Nașterea monstrului: De la fundație la acoperiș în 60 de secunde

Și așa, din cenușa răbdării mele și un nor de praf cu fulgi de aur, s-a născut software-ul meu.

1. Tragi un dreptunghi. Aia e fundația. Ar putea face și un copil.
2. BOOM! Pereții se fixează la loc. Plăci, stâlpi, tot. Nu e CAD. E Lego digital pentru adulți furioși.
3. Costuri live: Redimensionezi un perete și țipă la tine: „HEI! IROSEȘTI BANI! FĂ-L CU 5 CM MAI LUNG ȘI ECONOMISEȘTI 50 $ LA LEMN PENTRU CĂ VEI FOLOSI O LUNGIME STANDARD DE GRINDĂ!”
4. Schimbări globale: Un clic schimbă fiecare perete din întreg proiectul de la „stâlp simplu” la „îmbinare germană fancy” și recalculează întreaga listă de materiale instant.

VI. Ciocnirea epocilor: Ciocanul meu digital vs. șervețelul lui aurit

Contrastul e poetic:

Constructorul veche-școală (încruntându-se la schița-pe-șervețel): „Comandăm o grămadă de lemn. Nu poți avea prea mult.”
Eu (cu browserul deschis): „Software-ul spune că avem nevoie de 1.847 metri de lemn, 4.392 de șuruburi, și dacă mutăm peretele ăsta 10 cm, economisim 3 % la deșeuri. Aici e PDF-ul pentru lista de tăiere.”

Arhitectul (la telefon, probabil cumpărând mai multă apă fancy): „O să ai nevoie de un specialist să întocmească planurile tehnice...”
Eu: (Clic EXPORTĂ TOATE PLANURILE & LISTA. Își ia o cafea în timp ce compilează.)

Nu doar că am învățat un nou instrument; am construit o nouă eră ca să evadăm din cea veche.

VII. Morala: Cele mai bune unelte sunt făurite în focul răzbunării mărunte

Așa că iată-mă. Am pornit să construiesc o casă și am ajuns să construiesc viitorul software-ului de construcții DIY, alimentat de scârbă și o aversiune profundă față de hidratarea pretențioasă.

Noul meu vis? Ca această unealtă să dea putere fiecărui visător frustrat ținut ostatic de „vizionari” care livrează poezie în loc de planuri. Să văd un bunic își proiectând propria cabană de pensionare în 20 de minute, fără să audă vreodată cuvintele „licență CAD.”

La final, casa mea va fi din lemn, exact cum a decretat cel aurit. Dar sufletul ei, chiar planul ei, va fi făcut din cod—cod scris pentru că un om care bea apă cu fulgi de aur a crezut că o schiță pe șervețel e un plan suficient.

Poate îi trimit linkul de lansare. Cu o dedicație: „Inspirat de minimalismul tău. Alimentat de disperarea mea. Mulțumesc pentru scânteie.”